Linistea...

Nu e neaparat vorba despre "Linistea barlogului", dar am sa vorbesc despre linistea iernii. Recent am petrecut una dintre cele mai friguroase nopti ale anotimpului, intr-un inghetat sat de deal.
O liniste teribila se aseaza undeva dupa orele saptisprezece. Mergand singur pe o ulita laturalnica ascult splendoarea noptilor lungi de iarna.Singurul sunet e cel vag al trosnitului pasilor in zapada, care strica perfectiunea apei in forma solida. Dupa o scurta perioada, incepi sa auzi cum respiratia iti este ingreunata de formarea unei cruste inghetate la nivelul cailor respiratorii nazale.
Albul pur te trimite la esecul muzicii colorate de asta vara. Tenul pamantului este precum culoarea vie si naturala a romanului (ce s-a mai pastrat in munti). Nici macar intunericul nu poate birui lumina emanata de esenta vie a zapezii.
Sus pe deal, vezi doua sanii ce mai aluneca silentioase la vale. Poate un strigat calm de bucurie. S-or fi intalnit "doua genii in devenire" cum ar spune cineva doar privirea fiindu-le calea de comunicare. Nimic nu pare a tulbura linistea. In vale, o petrecere este antifonata de catre ger. Daca nu respiri, poti asculta cum cristalele de gheata alaturi de zapada formeaza o intreaga orchestra a naturii. Nimic nu e mai linistitor decat linistea acestei simfonii linistite. In pragul punctului critic de frig doar un caine scoate capul din culcus pentru a-si latra cantecul singuratatii.
Spre noapte, o raza de caldura ma cheama sus la ea. Ii spun "lasa-ma, sunt in pijamale..."