Iarna trista...

E dimineata de 4 ianuarie si un frig de-ti vine sa-ti scoti degetele din papuci si sa le arunci ca nu mai ai loc si pentru ele unde sa le gramadesti. Negura deasa incarcata cu amoniac iti astupa orice cale de comunicare cu exteriorul. Parca se lumineaza... da se lumineaza... Chipul somnolent usor iluminat prin ceata si raze slabe de dimineata se vede de pe deal mergand pe ultimul drum profan pe un fundal sumbru de mistere monotone. A ajuns la luntrea de peste Styx. Alaiul de fice, fii, vaduv, surori, frati, cumnati o urmeaza s-o dea lui Charon mai departe spre cine stie unde. Eclipsa pare sa-i soarbe toata viata care mai avea pe chip. Pamantul inghetat cere tot ce mai este organic, sa nu mai lase pic de viata. Clopotul vechi anunta poporul ca i-a mai cazut o caramida din biserica pe care doar urmatoarele generatii o vor recladi. Doar statul se bucura. S-a scutit de plata a 100 de lei lunar pensie de CAP-ist.
Si cu asta, a murit si o parte din copilaria mea... LA REVEDERE!

13 septembrie...

Soarele unei frumoase zile de toamna imi dezgheata frica cu care am adormit ca voi incepe clasa a 12-a dimineata devreme. Buimac fiind, incerc a ma reobisnui cu monotonia zilelor de liceu... spalarea, inviorarea, painea cu unt si cascaval, ceaiul prea fierbinte, negasirea hainelor potrivite... Acelasi autobuz, mereu prea aglomerat, isi deschide portile scartaind a "Buna dimineata" ceausist. Bilete, abonamente, controlori sictiriti, fete urate, mosnegi ocaritori, femei si mai urate, scaune deloc odihnitoare si curent sau prea cald... da... m-am obisnuit repede anul acesta. Liceul ma asteapta tot acolo, cu acelasi aer bacovian. Poate doar mi s-a parut, dar parca s-au varuit peretii din curtea interioara. "Gaudeamus igitur" imi suna ca o melodie senila ce vedeam in filmele cu lagare si evrei. Pentru un moment mi s-a parut ca l-am zarit pe Goebbels. Ironia e ca, desi imi par toti colegii mai maturizati, cu barbi si machiaje, fisticii si burti, ori coaste si creste, camesi si cochetarii care mai de care, profesorii parca au intinerit si sunt gata pentru un nou an. Ne zambesc sarcastic cu totii si ne ureaza "Mult succes!", chiar daca sunt constienti ca pentru cei mai multi nu va fi asa. Abia astept sa vad unde va fi succesul in primul 2 care se va da in clasa.
Eu unul sunt pregatit sa izbesc situatia din plin, sa-i dau cateva picioare si una in freza si apoi sa rad si eu sarcastic, eventual sa iau si BAC-ul.

La mare... fara cuvinte

La mare

Iaca ca am primit si cererea de a scrie si acest articol (doua chiar), asadar m-am apucat de treaba.
Ca un adaos adus articolului precedent, luna august a fost extrem de torida, inabusitor de calda. Berea pe sec, aceleasi mutari la table, jocul de poker inexistent, cartile greu de citit, banii in exces... cateva din motivele care ne-au determinat a pleca in ajunul Sfintei Marii la Vama Veche. Bagajele grele (si multe), atmosfera greoaie de caramida a garii si caldura parca ne strangeau si ne apasau pe piept sa ramanem. Suieratul Acceleratului 1852 Suceava Nord-Mangalia anunta plecarea iminenta spre libertate. Atmosfera de mare era deja incalzita in compartimentul nostru. Doi calatori spre Vama, cu accent de moldovean de pe valea Prutului, luasera locurile de la geam. Dupa primul schimb de cuvinte imi dau seama ca cei doi au un stil de viata foarte asemanator cu al nostru, usor extremist, detasat de conditia financiara ori materiala. Oprirea interminabila din Buzau, imi provoaca si mai mult nostalgia deprtarilor... Busteni 2006... Ma pun sa citesc. Eroul pan Andrezej Kmicic se indreapta iarna in munti spre domnita Olenka. Asa cum ea il asteapta pe cavaler, asa se asteapta si marea sa-mi scald trupul incalzit in ea. Atipesc... miroase a parlit in visul asta. Ma trezesc calm... Ma citez "iti sparga fata Cristi!". Iar atipesc... cineva ma trezeste... "Unde suntem? Am trecut de Cernavoda?","Da ma.","Si de Dunare?","Da ma. Scria dupa podul lui Saligni si ", "Firar! Si eu n-am vazut.". De la Constanta am inaintat parca tot mai greu pana in Mangalia. Clipele acestea grele imi aduc aminte de orele de matematica cu doamna Creanga din generala cand ceasul parca murea. Intr-un final am ajuns, gara din Mangalia. Luam al doilea autobuz spre Vama (ca in primul nu ne incapeau bagajele) si plecam.
Coborand din autobuz, redescopar in Vama Veche, un sat simplu, cu specific dobrogean si aer jamaican. Un oarecare nea Nelu tradeaza Romania incercand sa ne prosteasca cu o cazare jalnica. Gasim intr-un sfarsit o gazda primitoare si rezonabila ce detine un loc perfect unde sa ne intindem oasele obosite si sa respiram aerul sarat de Marea Neagra. Prima bere ne deschide ochii ca totusi suntem pe litoralul scump romanesc.Acest sejur mi-a aratat ca nu e atat de dulce viata indepenta de parinti, cu toate ca voi fi nevoit sa o iau in brate in viitorul apropiat. Cu toate acestea, mi-a aratat cum sa ma detasez total de grijile si problemele ce ma asteapta in clasa a 12-a. Chiar daca fetele incercau a-mi arata ca Franta sau strainatatea e solutia finala, in mintea mea tot Romania, istoria, Basarabia, Vama Veche rasunau. Detasat fiind, nu stiam a le arata ce bine ma simt aici. Situatia a provocat asadar o cearta mai grasa ca mine.
Serile, imi cantau in minte pana mi se ingreunau pleoapele melodiile jazz de pe colt de la shaorma turcului. Nu stiam a visa atat de frumos pana acum. E mai mult decat frumos. E splendid. In ziua a cincia realizez ca totusi si Vama Veche se supune aceluiasi flux inepuizabil al timpului chiar daca suntem rupti de realitate, fara telefoane, ceas, data sau alte amanunte din astea. Masuram timpul cu soarele si cand trebuie sa ne mutam dupa umbra. Spatele incepe sa ma doara tot mai rau de la "chitroiele" alea. Marea m-a sarat de tot. Am parul ars de soare cu suvite spre blond si fata rumenita. Ultima seara ascultam Trupa Veche, melodiile de vis ce ne invantau urechile cu ani in urma, combinate cu urletul lui Costel de la Deko "sunt din Bacau", ceva despre parintii lui si despre satanisti. Noaptea, satul rasuna cu "Dimineata pe racoare". Pe la orele pranzului strangem tot si dam sa plecam. Gazda ne saruta obrjii incinsi si ne daruieste calatorie placuta. Spera ca ne-a placut si ne sta cu poarta deschisa si alta data. Ultima dupa-amiaza ne gaseste pe plaja intinsi pe bagaje. Un moldovean din Iasi, un om al plajei, ne canta cu o chitara cu 12 corzi. Il intalnesc pentru ultima data pe unul din acei cu care am calatorit pana in Mangalia. Arata deplorabil, dar pare fericit. Tot atunci primim si o bere pentru barbati ca simbol de "Sunteti bineveniti si alta data".
Am plamanii incarcati de fericire dar sunt trist ca ma intorc in acelasi sanctuar al monotoniei si al plictiselii: orasul lui Bacovia. Drumul dureaza ca pana peste strada sa iau o paine. Intalnim ca pe fuga doua fete ce merg pana in capat de linie. Mi-as dori sa merg si eu. Sa nu cobor aici. Am gasit acelasi oras gri-nocturn, cu aceleasi strazi, spalate de data asta de ploaie.
Chiar daca stiu ce ma asteapta anul acesta, ca va fi greu si obositor, ma gandesc la acei 2 copii blonzi si bronzati pe care i-am vazut in prima seara. Imbratisau fericiti un caine care era cat ei amandoi. Ma incanta de fiecare data gandul si ma gandesc ca am o motivatie buna. Sa trec de clasa asta nenorocita si de bacul ala blestemat ca sa ajung iar la mare.

Pe scurt

Deoarece frigul a inceput iar sa se instaleze si spaima mea cea mare a trecut... si cum este primul articol din aceasta toamna am sa descriu foarte pe scurt evenimentele ce m-au marcat in aceasta vara. Imagineaza-te draga cititorule ca esti doamna invatatoare si ca ma intrebi (fie din curiozitate sau din politetea pe care de altfel ti-o impun acum) "Ce-ai facut vacanta asta?". Cum le place prietenilor mei sa-mi asculte povestile voi incepe...
A doua jumatate a lunii iunie, inceputul vacantei, m-a bagat intr-o amorteala generala. Nu mai vroiam sa stiu ce e scoala, carte, educatie, munca sau alte lucruri de genul acesta. Situatia mi-a impus sa stau in fata unor copii si sa dau din gura. Discursuri nepregatite, ma lasam pe mana altora, ma furau gandurile in toate directiile numai pe temele respective nu ma axam. Cu alte cuvinte am batut gura degeaba. Sa fie acolo (vai de copiii aceia ca si-au irosit o saptamana de vacanta). In orice caz... nu ma interesa nimic.
Dupa doua saptamani de amorteala am decis ca e timpul sa iau atitudine si sa nu mai trag mata de coada. Acestea fiinde spuse, m-am apucat de citit. Conditiile meteo nu erau tocmai prielnice, canicule, furtuni, iar canicule, asa ca am mai amanat o vreme cititul acela la care visam, sa stau ziua si noaptea cu nasul in carte. Intre timp isi face si o femeie aparitia in viata mea... o Eva sa-i spun asa. Aniversari, baute, filme, seminte... nimic nou. In luna iulie incepe sa apara si lumea din Italia, Franta... aceeasi prieteni, idei si conceptii diferite. In orice caz pana la finele lunii am dus la sfarsit romanul "Demonii". Cam atat. Parca fusesem si in Piatra...
Luna august... ei bine pe asta am simtit-o. Mi-am dat seama ca e ultima vacanta din copilaria mea. Asa ca am inceput tare. Au plecat ai mei de-acasa, deci intelegeti ce a urmat... Dupa o saptamana de libertate am intrat adanc intr-un somn lung ce ma pregatea sa plec la mare doua zile mai tarziu. La cererea publicului cititor am sa public si articolul despre Vama Veche. Timpul petrecut la mare m-a facut sa-mi schimb parerea despre clasa a 12-a. Nu mi se mai pare atat de dificil. Astept cu interes sa iau situatia in brate si sa trec de aceasta clasa si de acel blestemat bac. Pentru ca am o motivatie: sa ma intorc iar la mare. Ultima parte din august m-a gasit la tara, stand sub noul foisor de la tara(sa ma laud ca am) si cugetand. Mi-am luat unele notite pentru materialul pe care il voi mai scrie anul acesta. Uite asa se sfarsi si vara...
E toamna acum... e frig, si astept sa se faca si mai frig si sa vie frumoasa iarna.

O vara impreuna...

Desi sunt impotriva principiului de munca patriotica, pomana sau voluntariat, anul acesta am participat iar la Campusul "O vara impreuna". Ce pot spune? Sper din inima ca ei sa se fi simtit bine, caci pentru ei am fost noi toti acolo. Nu stiu cum sa incep a povesti ce s-a intamplat pentru ca ma cuprinde o teama si o infrigurare. Ma simt ca si cum am stricat ceva cand am vrut ca totul sa iasa bine. Este senzatia de sfarsit a unei activitati de acest gen. Poate insasi apritia mea brusca acolo a daunat. Poate am luat locul cuiva si nu am indeplinit misiunea ce trebuia facuta de respectivul inlocuit. De aceea am o mare retinere sa vorbesc despre asta in caz de e asteptat acest articol. Cred ca va fi ultima data cand fac asa ceva. Multumesc tuturor pentru ca m-ati ajutat sa castig experienta si nu numai....

Cald

Ce inseamna a fi cald? Este senzatia de amortire a corpului ud si lipicios, combinat cu un miros de lalele moarte si picioare nespalate. Intins pe un cearsaf mare, simti cum oboseala te patrunde. Ai vrea sa te ridici sa faci ceva. Dar mai bine astepti noaptea. Ea e singura ce te salveaza de caldura ramolitoare. Dar seara, florile de vara si mirosul de fructe coapte iti mangaie afrodisiac narile si te trimit spre un spatiu oniric. Patul te salveaza dupa o zi lunga si fierbinte. Te vei cufunda in saltele lui moi. Un alt senil ca tine te va trezi brusc pe un ritm "bass"-uit de manea. Si lui i-a fost cald toata ziua si vrea sa se relaxeze. Daca nu va fi el se va gasi un alt smecher cu masina tare sa parcheze in fata blocului si sa-ti zica o manea. Apele curg pe tine siroaie. Un sentiment de claustrofobie de invaluie chiar daca simti ca ai tot spatiul din lume. Vrei doar sa evadezi spre putina racoare si te gandesti la clipele de gheata de asta iarna. A doua zi... aceeasi transpiratie, oameni imbacsiti, mizerie, gunoaie, gratare cu urme de peturi si resturi. Timpul, aparent mult, nu-ti rezerva nimic bun si parca ai vrea mai repede macar sa ajungi la mare. Dupa prima baie vrei acasa, dupa prima betie vrei si la scoala, si dupa primul 2 vrei iar vara. Prea cald...